RECENZII
Recenzie
Adrian Florea
Founder of Trend Consult
Nu-ți poți alege părinții, ți-au fost dați. Chiar dacă nu i-ai ales tu, tot înveți de la ei, atât cât se poate.
Îți poți alege mentorii, poate tocmai pentru câte lucruri poți învăța de la ei.
Magia apare atunci când și mentorul te alege pe tine, nu doar tu pe el. În astfel de situații dorința de învățare a mentee-ului nu este singura forță care asigură relația. Preocuparea, înțelegerea, atenția pe care un mentor le poate oferi cresc înzecit dacă alegerea este reciprocă.
Tiberius mă consideră mentorul său. Probabil că am fost, acum suntem prieteni. Însă cu siguranță am avut parte de o relație de mentorat cu alegere reciprocă. Asta îți doresc să trăiești și tu, indiferent dacă ești în căutarea unui mentor, sau ai ajuns la momentul în care experiența ta merită împărtășită cu un mentee.
Recenzie
Maria Bercea
Content Curator at Startarium & Impact Hub
Am lucrat ca editor cu mulți jurnaliști și scriitori în ultimii 15 ani – iar Tiberius a fost poate cel mai lipsit de orgoliu de autor, cel mai smerit dintre ei, mereu deschis să vadă în comentariile mele o ocazie să-și îmbunătățească textul, astfel încât mesajul lui să ajungă mai ușor la inimile cititorilor.
Când am început să lucrez la cartea lui, am citit și recitit unele capitole, am pus multe întrebări, am cerut detalii, am povestit cu el despre ce voia să transmită și am rescris pasaje întregi. Ce încercam să fac era să scot la lumină ideile și pasiunea cu care Tibi cucerește live, fie că e la un curs sau într-o discuție 1-la-1, dar și să-i păstrez nealterată vocea. Apoi am avut bucuria să descopăr că a dus treaba mai departe, a revenit asupra unor capitole fără să mai aibă nevoie de intervenția mea directă, iar eu am fost un fel de cititor imaginar pentru care a rescris povestea. Am învățat amândoi mult din acest proces, ne-am ghidat unul pe altul, iar smerenia lui Tibi ca scriitor m-a forțat și pe mine să vin cu un fedback sincer de editor, pe care să-l transmit cu blândețe, în spiritul mantrei pe care el o are tatuată pe mâna dreaptă: Cartitas sapientis.
Călăuzele pentru mine sunt cei care-ți schimbă un pic cursul vieții. Poate nu-l deturnează cu mult de la traiectorie, dar îl fac mai lin. Sau mai drept. Sau, dimpotrivă, mai abrupt, cu mai multe lecții de învățat în timp scurt. Care îți pun în față o oglindă, care te fac să-ti pui întrebări sau care-ți dau răspunsuri. Dintre călăuzele lui Tibi, am descoperit cu cea mai mare încântare vocea interioară. Acel dușman sau critic pe care-l simți ca fiind în afara ta, împotriva căruia lupți până descoperi că a fost mereu o parte din tine. Să-ți îmblânzești și să-ți accepți vocea interioară îmi pare adevărata călătorie de maturizare, iar Călăuze mi-a dat o cheie de citire cu totul nouă a relației pe care o avem cu aceasta.
Recenzie
Ioana Burtea
Elevă la Colegiul Național Ion Minculescu, mate info intensiv
Când am citit „Călăuze” de Tiberius Budulea, nu m-am putut abține să nu fac un pas înapoi și să reflectez asupra propriei mele călătorii. Mi-am adus aminte de momentele din viața mea când m-am simțit pierdută și fără direcție, dar și de oamenii care m-au susținut să-mi regăsesc calea. În paginile acestei cărți, am descoperit ecouri ale propriilor mele experiențe, iar tema centrală a călăuzelor a rezonat profund cu mine.
Un moment definitoriu în viața mea a fost în clasa a opta, când am simțit că presiunea examenelor și a performanței academice mă copleșește. Nu reușeam să mă ridic la standardele impuse de profesori, parinți și, mai ales, de mine însămi. Într-o noapte, după ore de încercări eșuate de a înțelege concepte la matematică, m-am prăbușit în lacrimi. Nu știam cum să ies din acel labirint al frustrării. A fost atunci când am avut o conversație cu profesoara mea de matematică, o figură aparent caldă și întelegătoare, care mi-a spus ceva ce nu am uitat niciodată: „Nu trebuie să fii perfectă, trebuie să îți dai voie să greșești ca să înveți.” Acele cuvinte au devenit un ghid pentru mine și au schimbat modul în care am abordat nu doar matematica, ci și viața. În acea seară, mi-am descoperit primul mentor, iar lecțiile ei au devenit fundamentul pentru un nou fel de a gândi.
Mai târziu, în anii de liceu, am avut parte de o altă experiență care a reflectat tema terapeutului din „Călăuze.” Într-o perioadă de stres și anxietate crescândă, am decis să vorbesc cu un consiler școlar. A fost una dintre cele mai dificile decizii pe care le-am luat, deoarece m-am temut că o să fiu percepută ca slabă. Însă, acea decizie m-a ajutat enorm. În discuțiile noastre, am descoperit că multe dintre fricile mele veneau dintr-o dorință profundă de a controla totul în jurul meu. Consilierul m-a ajutat să îmi accept emoțiile și să învăț să le gestionez, oferindu-mi un spațiu sigur pentru a-mi exprima vulnerabilitățile. Terapia nu a fost doar despre vindecare, ci despre auto-descoperire.
Totodată, una dintre cele mai puternice teme care m-a captivat în “Călăuze” este vocea interioară, acea forță subtilă care ne ghidează în deciziile noastre și care reflectă echilibrul dintre ceea ce simțim, gândim și facem. Budulea sugerează că vocea interioară devine autentică doar după ce am învățat din lecțiile mentorilor, terapeuților și ale celor din jurul nostru. Această temă mi-a rezonat profund, deoarece am învățat, prin propriile mele experiențe, că deciziile importante trebuie luate nu doar pe baza sfaturilor externe, ci și prin ascultarea intuiției. În ciuda sfaturilor primite din partea celor din jur, am realizat că, în final, decizia trebuie să vină din interior. Acest proces de încredere în propria intuiție nu a fost ușor, dar este un semn al maturității și dezvoltării personale.
Tibi abordează și tema „jumătatea mea”, subliniind importanța relațiilor intime și a parteneriatelor autentice. În viața mea, am avut parte de o prietenie extrem de strânsă care m-a ajutat să cresc ca individ. Prietenul mea a fost acea jumătate care mi-a arătat ce înseamnă să te susții reciproc în mod necondiționat. Prin intermediul acestei relații, am învățat că, în parteneriate, nu mai este vorba doar despre „eu”, ci despre „noi” și despre cum putem construi împreună.
Aceste experiențe personale au fost esențiale în a mă forma ca individ, și așa cum „Călăuze” arată, viața nu trebuie parcursă singură. Învățăm de la cei din jurul nostru, fie că sunt mentori, terapeuți sau pur și simplu prieteni care ne susțin atunci când avem nevoie. Lecția cea mai valoroasă pe care am extras-o din această carte este că fiecare om pe care îl întâlnim poate juca un rol crucial în dezvoltarea noastră și că trebuie să fim deschiși în a accepta ajutorul atunci când ni se oferă.
Această lecție este, cred eu, una extrem de valoroasă pentru oricine. În viața mea, am văzut cum, în momentele de criză, călăuzele m-au ajutat să găsesc lumina și să îmi redescopăr drumul. Cred cu tărie că fiecare dintre noi are nevoie de astfel de ghizi și că, în cele din urmă, chiar și noi putem deveni călăuze pentru alții. Aceasta este una dintre cele mai profunde învățăminte pe care le-am preluat din această carte – ideea că nu doar primim ajutor, ci că putem la rândul nostru să oferim ajutor celor care au nevoie.
În concluzie, „Călăuze” nu este doar o carte despre mentorat, ci este o carte despre umanitate, despre conexiunile profunde care ne ajută să evoluăm. Citind această carte, mi-am amintit de momentele din viața mea când am avut nevoie de ghizi și am învățat să devin eu însămi una. Aceste lecții, despre puterea relațiilor umane și despre necesitatea vulnerabilității, sunt cele pe care le port cu mine în drumul meu spre viitor.
Recenzie
Raluca Olariu
Medical Representative at Laboratoires Théa
Cartea “Călăuze“ scrisă de Tiberius Budulea din punctul meu de vedere este un “memoir” care reușește sa îmbine dezvoltarea personală cu jurnalul de călătorie al vieții. În aceasta carte o să întâlnești diferite tipuri de călăuze care te pot sprijini în a urca pe scara evoluției cu scopul final de a ajunge și tu la rândul tău o “călăuza”.
Nu cred in lucruri întâmplătoare, de aceea m-am bucurat tare mult când autorul m-a rugat să ii scriu aceasta recenzie, mai ales că la o prima răsfoire a cărții mi-au atras atenția in mod special două capitole în care mă regăsesc extrem de mult “Tribul” și “Jumătatea mea”.
Conceptul de trib și importanța lui îl cunosc de ceva vreme prin intermediul psihoterapeutei de cuplu Esther Perel care și ea susține cu tărie ideea ca suntem ființe sociale care au făcut parte din triburi (“villages”) încă de la începutul omenirii. Mai zice de asemena ca “Love is kind, not blind” și doamne cât adevăr grăiește.
Suntem ființe umane care am trăit dintotdeauna in mici triburi, și in care ne-am găsit pentru fiecare nevoie persoana potrivită. Aveai omul tău cu care sa discuți despre creșterea copiilor, omul tău cu care sa vorbești despre cuplu, familie, etc. Astăzi din păcate majoritatea dintre noi am înlocuit tribul și funcționalitatea lui cu un OM. Omul de lângă noi, partenerul, care ne dorim sa fie prieten, părinte, confident, amant.
Călăuza jumătatea mea m-a ajutat sa-mi mut atenția de la prea multă concentrare pe aroganță și auto-îmbunătățire la dezvoltarea compasiunii și asumarea responsabilității.
Cu aceste două capitole captivante “Tribul” și “Jumătatea mea” autorul ne invită să reflectam asupra importanței conexiunilor umane și a evoluției personale, așa că în încheiere pot spune doar că aceasta carte îți poate deschide ochii către noi perspective și de asemenea te poate îndruma să îți alegi călăuzele care să-ți fie alături în călătoria ta către autodescoperire și compasiune.
Recenzie
Anca Florea
Head of Consulting at Trend Consult Group
Așa cum mergem la sală pentru a avea un corp sănătos, sau la dentist pentru a avea dinți sănătoși, la fel putem merge la psihoterapie pentru a avea o minte sănătoasă.
Psihoterapia este un proces prin care un om poate crește, se poate dezvolta fiind însoțit în această călătorie de un profesionist antrenat să aibă grijă de sănătatea mentală și emoțională a oamenilor.
Pentru a fi o astfel de călăuză în viețile oamenilor este nevoie de mulți ani de pregătire formală – minim7, urmată de învățarea continuă, tot timpul activității. E nevoie de drag de oameni și de un proces personal consistent de psihoterapie care să te sprijine să dezvolți propria reziliență emoțională, astfel încât să îi poți ajuta pe oameni, nu să proiectezi propriile probleme sau traume în traseul lor.
Contrar opiniei că trebuie să fii „nebun” ca să alegi calea psihoterapiei, cei mai mulți oameni care întră într-un astfel de proces sunt oameni obișnuiți, cu viață profesională și socială obișnuite, dar care sunt conștienți de propriile limitări, propriile provocări ce le blochează exprimarea potențialului maxim în carieră sau în relațiile interpersonale.
Relația dintre o călăuză psihoterapeut și clientul său nu este una ușoară, pentru că este o relație dintre doi oameni ce merg împreună pe o cale a creșterii; iar acest lucru vine uneori la pachet cu suferință, cu reflectări ai unor balauri interiori care generează teamă sau respingere; este o relație care poate aduce acceptare, valorizare, eliberare, blândețe, dar și furie sau lacrimi.
Relația mea cu Tibi este una de prietenie și de colegi, de tovarăși de drum, în care am descoperit lucruri împreună, ne-am reflectat lucruri unul despre celălalt sau despre ceea ce am construit împreună, uneori este încordată, de cele mai multe ori este cu drag, cu bucurie. Important este că această relație este o călătorie pe termen lung, în care am crescut amândoi și vom crește în continuare împreună.
Recenzie
Mihaela Alexandrescu
Head of People Operations at Upswing
Au trecut doi ani de când am stat cu Tibi la o masă și mi-a spus entuziasmat că vrea să scrie o carte și mă roagă să-l ajut. Am spus da imediat, fără să stau pe gânduri. După care au început gândurile și toate vocile interioare să acapareze decizia. Și i-am împărtășit că eu vreau să ajut dar nu cred că sunt persoana potrivită, nu am experiență, îi trebuie alături cineva care știe ce face, nu vreau să-l întârzii sau să-l încurc cât bâjbăi eu. Dar Tibi nu s-a răzgândit și a vrut în continuare să-i fiu alături. Așa a început călătoria noastră în conturarea călăuzelor: de la structura pe care Tibi o gândise deja într-un document Excel, la peste douăzeci de întâlniri în care eu am întrebat și am ascultat, iar Tibi s-a conectat cu poveștile și experiențele prin care a trecut astfel încât să fie cele mai profunde și mai relevante pentru publicul pe care ele aveau să călăuzească. Am vorbit mult, am râs, am și plâns, am avut momente de uimire și conectare profundă, am scris, am șters, am scris altfel, am scurtat, până când Tibi s-a simțit așezat pe drum și de atunci nu s-a mai oprit el din scris, totul a venit mult mai firesc de la un punct încolo. În acest parcurs fiecare dintre noi a fost călăuză și s-a lăsat călăuzit și nu știu dacă voi reuși să fiu vreodată recunoscătoare pentru tot ce am învățat și m-ai învățat, dintre care amintesc: dacă ai un vis, ține-te după el indiferent spre ce alte țărmuri te trag curenții responsabilităților de zi cu zi, nu te desconsidera, să auzi ce-ți spun vocile interioare dar să nu te iei întotdeauna după ele, ai încredere că poți să faci mai mult decât crezi că poți să faci, fii cine vrei să fii și fii unde vrei să fii. E o listă lungă aici și, printre sesiunile de lucru la carte, Tibi mi-a fost alături în tot felul de alte frământări interioare și mi-a fost călăuză și mentor și coach și a adus un plus de fermitate în discuții atunci când eu eram gata să settle for less atunci când m-am lăsat acaparată de îndoieli și n-am știut să-mi vorbesc frumos. Să lucrăm împreună la această carte a fost în sine un proces de transformare interioară pentru fiecare dintre noi și materialul care a reieșit (deși a avut nevoie de multă intervenție dincolo de ce am reușit eu să ajut) este martor la o prietenie care s-a consolidat și e aici să rămână. Sunt fericită pentru tine, dragă Tibi, te felicit pentru tot ce ai realizat și-ți mulțumesc că m-ai luat cu tine în această călătorie care, deși pare că se termină, abia începe acum cu lansarea cărții. Să facem să ajungă la cât mai mulți oameni, de la cele mai fragede vârste și până la peste o sută de ani, pentru că nu ne oprim din crescut și din înțeles lucruri despre noi iar de călăuze vom avea nevoie atât cât vom trăi pe acest pământ!
Prefață
Rudolf Fedorovici
Associate Consultant at Trend Consult Group
În paginile acestei cărți mergi pe un drum, pe o cărare întortocheată și deloc simplă, iar călăuzele merg lângă tine, pas cu pas, spunându-ți povestea drumului, arătându-ți cărările ocolitoare și scurtăturile, locurile unde te-ai putea împiedica și popasurile cele mai potrivite.
Din poveștile lui Tiberius, vezi cum și unde s-a rătăcit el pe acest drum, simți cum s-a simțit el, te bucuri când s-a bucurat el, te miri de ceea ce s-a mirat și el. Mai ales că omul îți vorbește cu căldură, blândețe și respect și nu se teme, uneori, ca un îndrumător de oameni ce este, să-ți dea sfaturi ca drumul tău să fie mai ușor, mai scurt, mai bun.
Călăuze este în primul rând un jurnal de călătorie. Doar că, ingenios și neobișnuit, este și o călăuză spre a călăuzi. Cartea spune povestea drumului, este adevărat, dar o poveste inițiatică, de luat cu sine și de spus și altora. Căci despre a împărtăși este vorba. Despre a primi și a dărui, cu umilință și cu înțelepciune. Despre a avea atât dorința cât și curajul de a cere ajutor, de a primi acest ajutor și de a-l lăsa mai departe altora, care au nevoia și dorința. Ce mult m-ar fi ajutat să știu lucrurile din cartea aceasta acum 30 de ani!
Mărturisesc că, citind, m-am întrebat: oare cui anume împărtășește Tibi toate aceste amintiri, aceste gânduri pe care, ca cititor, le-am simțit de multe ori de o intimitate crudă? Și ce l-a mânat să o facă? Am fost convins, după primele pagini, că vocea din carte vorbește cu sine; că este Tiberius cel care are nevoie să își vadă propriile gânduri scrise în fața ochilor pentru a le putea cuprinde mai bine cu mintea. Pe măsură ce am citit mai mult, și am simțit mai bine aceste povești, mi-a fost însă tot mai clar că omul, călăuza, le vorbește mai ales cititorilor, călătorilor. Vocea atât de sinceră, atât de fără cenzură, este a unui om care are credința că trebuie să vorbească altora tot așa cum își mărturisește sieși propriile gânduri. Iar credința aceasta vorbește despre o chemare care știu că vine de la Dumnezeu.
Recenzie
Mona Ilie
Head of Agency Operations at Upswing
Am citit cartea Calauze pe nerasuflate.
Am luat-o cu mine intr-un weekend get-away, facusem multi pasi, eram obosita, ma pregateam de alta activitate. Asa ca am deschis cartea cu gandul ca citesc 10 minute. Dar nu m-am lasat pana nu am terminat-o.
M-a dus singura, de mana, la urmatoarea pagina, la urmatorul capitol. Ca o calauza. M-au inspirat povestile autentice pe care Tibi a ales sa le impartaseasca. Cred ca trebuie sa iti ingadui sa fii vulnerabil si sa devii extrem de self-aware ca sa poti realiza ca ai nevoie de calauze in viata ta. Si sa te lasi calauzit.
Iar perspectiva de a fi chiar tu un om demn de a fi ales de cineva drept calauza e minunata. E motivatoare. Iti creeaza o busola morala.
M-a facut sa ma uit in mine si in jurul meu, sa imi caut calauzele potrivite si sa devin si eu una pentru cine mi-ar face onoarea de a ma accepta.
Dar cel mai important drum pe care mi l-a deschis e cel al fetitei mele. Are aproape 10 ani si o asteapta carari noi pe care sa si le croiasca singura, alegeri, intrebari, frici, visuri si planuri. Ca mama, am facut tot ce am stiut pentru a-i ajuta calauza interioara. Si am inceput sa discut cu ea despre si despre relatii, prietenie. Dar si despre optiunea terapiei, ce e, cu ce o poate ajuta. Perspectiva propusa de Tibi imi da in framing minunat de bun pe care sa asez discutiile astea. Cauta-ti calauze care sa te ajute pe drumul bun. Cauta printre prieteni, profesori, colegi, terapeuti, in tot tribul pe care ti-l aduni in jur. Si fii si tu o calauza pentru ceilalti. Daca lumina ta e destul de puternica, indreapt-o si catre ceilalti, lumineaza-le si lor calea.
Multumesc, Tibi. Va fi mai usor pentru fetita mea sa gaseasca daca stie ce sa caute: calauzele potrivite.
